Am observat ceva recent când am analizat din nou comportamentul Bitcoin-ului de-a lungul timpului. O perioadă lungă am crezut că inactivitatea era cheia. Că păstrarea era cea mai pură exprimare a convingerii.

Dar acum se simte că aceeași liniște ascunde un cost ascuns.

Capitalul care nu se mișcă niciodată nu participă niciodată. Lichiditatea rămâne fragmentată, iar sistemele se dezvoltă în jurul Bitcoin-ului în loc să crească prin el.

Presupoziția pe care nu am pus-o la îndoială era simplă: păstrarea valorii și utilizarea acesteia trebuie să rămână acte separate.

Acea distanță între păstrare și utilizare se simte mai puțin ca o filozofie și mai mult ca o arhitectură.

Dar acea separare creează propria ineficiență. Siguranță pe o parte, productivitate pe cealaltă.

Bedrock m-a făcut să revizuiesc acea distanță, nu ca pe o soluție, ci ca pe un memento că spațiul de design din jurul Bitcoin-ului este încă în evoluție. Bedrock

Dacă păstrarea este cea mai curată formă de siguranță, ce anume pierdem când siguranța nu devine niciodată interacțiune sau doar a fost amânată?

$BR @Bedrock #Bedrock